Noutați

Alexei Lungu a fost numit primar interimar al Orheiului

Liderul partidului “ȘANSĂ” va ocupa temporar funcția de primar în locul lui Pavel Verejanu.

Alexei Lungu și-a început prima săptămână de lucru în noua sa funcție în sectorul Nordic, pe strada Iachir, care a fost recent modernizată. Aici a avut loc o conferință de presă a Primăriei Orhei, dedicată unui amplu program de modernizare a curților blocurilor de locuit.

Amenajarea teritoriilor adiacente blocurilor locative este unul dintre domeniile prioritare în activitatea Primăriei Orhei. În curți se asfaltează drumurile, se repara trotuarele, se construiesc sisteme de drenaj și se instalează iluminat, se amenajează terenuri de joacă pentru copii și spații speciale pentru practicarea sportului. Locuitorii a zeci de blocuri au văzut deja schimbări cardinale.

Adresându-se reprezentanților presei și locuitorilor Orheiului, Alexei Lungu a menționat că efectuarea lucrărilor menite să facă orașul și întreg raionul Orhei mai confortabil nu se oprește aici. Iar el începe cu deplină responsabilitate să exercite sarcinile care i-au fost încredințate pentru dezvoltarea în continuare a Orheiului.

„Orheiul de astăzi este un exemplu de succes pentru toată Moldova. Este un municipiu și un raion în dezvoltare continuă care se schimbă văzând cu ochii. Oamenii văd aceste schimbări care au loc în curțile lor și chiar sub propriile geamuri. Adevăratul succes al unui oraș este confortul și bunăstarea locuitorilor săi. Mă bucur să mă alătur unei echipe care are așa rezultate frumoase și chiar astăzi pot să promit că acest proiect important pentru locuitorii orașului Orhei – amenajarea curților blocurilor locative, va fi finisat până la sfârșitul acestei toamne”, a menționat Alexei Lungu.

Exit mobile version