Noutați

Alexei Lungu: vom construi un complex sportiv cu piscină olimpică la Orhei

Președintele partidului „ȘANSĂ” Alexei Lungu a prezentat în emisie directă, la Unimedia, programul său electoral pentru dezvoltarea Orheiului. 

Printre obiectivele cheie se numără construirea unui cartier rezidențial pentru persoanele care locuiesc în case avariate, un complex sportiv cu piscină olimpică și un cinematograf.

„Obiectivul nostru este să păstrăm ceea ce s-a făcut deja în Orhei și să continuăm aceste transformări. În primul rând, să îmbunătățim calitatea vieții oamenilor pe care autoritățile țării s-au obișnuit să-i neglijeze. Cetățenii în vârstă vor primi un supliment la pensie, iar locuitorii din locuințele avariate vor avea o casă nouă. Tinerii vor beneficia de un complex sportiv modern cu piscină olimpică și un cinematograf. 

Acestea sunt doar câteva dintre proiectele pe care le vom implementa la Orhei cu sprijinul echipei lui Ilan Șor”, a declarat Alexei Lungu.

Astăzi, mulți locuitori ai Orheiului sunt nevoiți să-și ducă copiii la cursuri de înot în Chișinău, ceea ce este destul de incomod, a subliniat Lungu, adăugând că cu cât există mai multe complexe sportive, cu atât vor fi mai sănătoși locuitorii Orheiului.

„Suntem pregătiți să punem în aplicare toate proiectele planificate. Avem o echipă puternică și experimentată. Avem Consiliul pentru Dezvoltare al țării condus de fostul ministru al economiei al Republicii Moldova, Octavian Calmîc, care a fost unul dintre negociatorii pentru aderarea Republicii Moldova la Organizația Mondială a Comerțului (OMC) și la încheierea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. Oamenii noștri au o experiență de management colosală și știu exact ce trebuie făcut. Vom aplica aceste cunoștințe în Orhei”, a adăugat Lungu.

„Orheiul a devenit deja un exemplu pentru întreaga Republică Moldova ca municipiu în care se face totul pentru oameni, unde zi de zi se creează un mediu de trai confortabil. Și obiectivul nostru este să continuăm aceste acțiuni frumoase”, a încheiat el.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version