Noutați

Partidul „Șansă” a organizat un flash-mob în fața Curții de Apel Chișinău. Susținătorii și candidații formațiunii au cerut anularea deciziei ilegale a CSE de excludere a partidului din cursă și organizarea de alegeri repetate.

Dreptate și alegeri repetate – asta au cerut membrii Partidului Politic „Șansă” în cadrul flashmob-lui organizat astăzi, 30 noiembrie, în fața Curții de Apel Chișinău. Acțiunea a avut loc în timp ce magistrații decideau legalitatea excluderii din cursa pentru alegerile locale a candidaților formațiunii, printr-o decizie a Comisiei pentru Situații Excepționale. Sub presiunea puterii, instanța a găsit un pretext de a nu face dreptate Partidului „Șansă”, și a decis că “sesizarea depusă este inadmisibilă.”

Avocatul Partidului „Șansă”, Vadim Banaru, a explicat că „magistrații s-au spălat pe mâini”, pentru a evita executarea ordinului ilegal al regimului Sandu-PAS, pentru care, ulterior, ar fi răspuns în fața legii. Totuși, acest subterfugiu nu-i va salva, deoarece au acționat contrar legii și împotriva poporului anterior, când formațiunea a fost scoasă ilegal din cursa electorală, cu două zile înainte de alegeri. 

“Ei au spus ca cererea noastră este inadmisibilă. Nu a spus că Comisia pentru Situații Excepționale a acționat ilegal. Decizia trebuia luată însă pe 4 noiembrie. Dar au trimis dosarul la Curtea Constituțională, au tergiversat intenționat timpul. Nimeni nu vrea să-și asume responsabilitatea, deoarece indiferent de decizii, vor urma efecte.  Vom merge la Curtea Supremă de Justiție, la CEDO. Lupta noastră continuă!”, a declarat Vadim Banaru.

Până la anunțarea deciziei, liderul Partidului „Șansă”, Alexei Lungu, i-a îndemnat pe magistrați să dea dovadă de curaj și să nu execute ordinile PAS, dar să ofere o șansă poporului de a trăi într-o țară cu adevărat liberă, unde nimic și nimic nu este mai presus de lege.

„Nu mai ascultați ordinele PAS, ei vor pleca, dar voi veți rămâne acasă, copiii voștri vor rămâne acasă. Dați dovadă de curaj, așa cum părinții noștri au făcut-o în anii 90,  când am devenit un stat independent. Dovediți că sunteți independenți. Oferiți o șansă copiilor noștri să trăiască într-o țară, cu adevărat, liberă.  PAS duce război împotriva cetățenilor. Uitați-vă ce salarii au, cat sunt de obraznici. Astăzi, noi suntem pe baricade împotriva lor, pentru a apăra poporul”, a menționat Alexei Lungu.

Cristina Cojocari, viceprimarul municipiului Orhei și candidatul Partidului “Șansă” la alegerile locale pentru Consiliul raional Orhei, a cerut, de asemenea, dreptate. Ea și-a manifestat regretul că mii de persoane profesioniste, care au candidat din partea echipei „Șansă”, au fost lipsite de dreptul de a fi alese și de posibilitatea de a schimba spre bine viața moldovenilor.

“O gașcă incompetentă, care servește intereselor străine, care distruge Moldova i-a lipsit pe cetățeni de dreptul să-și decidă viitorul. Mii de cetățeni, care au venit cu mesaje clare că sunt gata să-și asume angajamentul pentru a dezvolta satele și orașele, au fost persecutați, percheziționați, șantajați și excluși din cursa electorală. Facem apel să se facă dreptate!”, a spus Cristina Cojocari.

Victoria Șapa, fosta candidată a Partidului „Șansă” la alegerile locale din municipiul Bălți, care a venit tocmai din Canada ca să pună umărul la dezvoltarea Republicii Moldova, le-a transmis magistraților să aibă demnitate și să treacă de partea legii și poporului nedreptățit și umilit.

„Îi rugăm să se ridice din genunchi și să acționeze în numele legii. Dumneavoastră sunteți cei care trebuie să restabiliți dreptul poporului de a alege, și dreptul nostru de a fi aleși. Să nu vă fie frică de o guvernare, care a uzurpat puterea. Judecătorii trebui să ia decizii corecte, conform legii, dar nu conform ordinelor PAS. Ne dorim să lucrăm pentru binele cetățenilor și pentru dezvoltarea țării”, a subliniat Victoria Șapa.

Ex-candidata Partidului „Șansă” la funcția de primar al municipiului Chișinău Cristina Vulpe a opinat că cetățenii s-au simțit trădați, din cauza deciziei abuzive a regimului Sandu-PAS. În acest mod, guvernarea a lovit, în primul rând, în propriul popor, consideră politiciana.

“Poporul nostru a fost trădat, deoarece i s-a luat șansa la o viață decentă. Noi am venit să facem bine țării. Proiectele noastre sociale și economice confirmă bunele noastre intenții. Frica de a nu pierde în fața echipei noastre numeroase și profesioniste, a determinat regimul Sandu-PAS să calce legea în picioare, să ne scoată abuziv din cursa electorală și să fraudeze alegerile”, a subliniat Cristina Vulpe. 

Candidatul Partidului „Șansă” pentru Consiliul municipal Chișinău, Valerii Klimenco. El a constatat, exprimându-și regretul, că Maia Sandu și echipa ei de incompetenți își permit aceste fărădelegi, deoarece sunt marionetele partenerilor europeni. Și numai cetățenii pot să oprească abuzurile acestui regim criminal, potrivit politicianului.

“Fără împrumuturi, pe care le vor întoarce copii noștri, Maia Sandu și partidul ei de buzunar se vor prăbuși în două luni. Cetățenilor nu le rămâne decât să ia topoarele în mâini, și să ceară socoteală celora care ne-au promis o viață bună”.

Zeci de cetățeni – membri și simpatizanți ai Partidului “Șansă”, au participat la flash-mob și au scandând “Vrem dreptate!”, „Noi suntem poporul!”, „Țara suntem noi!”, „Alegeri corecte!”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version