Noutați

Proiectul lui Ilan Șor “Din tot sufletul” din nou unește oamenii: în special mulți s-au odihnit la Bălți 

Zilele frumoase de septembrie au ademenit mii de cetățeni din toată țara la manifestările minunate  dedicate familiei tradiționale, desfășurate de echipa partidului „Șansă”, la inițiativa lui Ilan Șor. 

Conform bunei tradiții, copiii au fost distrați de animatori haioși și invitați să participe la jocuri intelectuale.

Adulții, la rândul lor, au discutat liniștit, uitând de probleme.  

„E unul dintre puținele evenimente care reunește familia noastră. Atmosfera e frumoasă și ne simțim foarte bine. Pe parcursul săptămânii nu ne ajunge timp să mai stăm de vorbă. Noi – la muncă, din zori până seara târziu, copiii la școală”, ne-a povestit o familie din Ungheni. 

„Venim aici să comunicăm, și să ne revedem rudele și prietenii. Ne relaxăm și ne umplem de energie pozitivă pentru o nouă săptămână de lucru”, ne-au mărturisit mai mulți localnici din satul Basarabeasca. 

Sărbătoarea s-a desfășurat sâmbătă și în satul Elizaveta, din componența municipiului Bălți, în cadrul proiectului “Din tot sufletul”. Iar duminică, evenimentul a avut loc în centrul orașului. Bucuria localnicilor a fost împărtășită și de deputata Marina Tauber, reprezentanta echipei lui Ilan Șor. 

„E o plăcere deosebită pentru mine să fiu alături de bălțenii mei dragi la acest eveniment de suflet, să le aflu nevoile, așteptările și bucuriile. Acesta este scopul proiectului inițiat de Ilan Șor – de a uni și împăca generațiile, iar asta se face doar prin comunicare și împărtășirea emoțiilor frumoase. Ne dorim familii puternice și fericite, de aceea vom face tot ce ne stă în puteri pentru a îmbunătăți viața moldovenilor, pentru ca copiii să crească fericiți și împliniți alături de părinții lor, buneii lor să se bucure de o bătrânețe frumoasă”, a spus Marina Tauber.  

Proiectul “Din tot sufletul” a fost lansat în iunie, anul acesta, la inițiativa lui Ilan Șor cu scopul de a consolida familia, afectată de sărăcie, migrație și divorțuri. Până în prezent, evenimentele organizate cu acest prilej au adunat zeci de mii de persoane -de la mic la mare, din toată țara.

Cu susținerea lui Ilan Șor și a partidului „Șansă”, evenimentele în cadrul proiectului „Din tot sufletul” vor continua să fie organizate în toate localitățile din țară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *