Noutați

Mită sau pomană?

Guvernul Recean a prezentat programul „Spor pentru Moldova”. Aproximativ 1,7 miliarde de lei vor fi cheltuiți pentru acest „program social”, care implică majorări salariale unice.

Vă întrebați probabil, ce este rău în asta? Sigur că orice sprijin este benefic. Mai ales în Moldova, țară în care salariul mediu abia depășește 600 de dolari. Dar diavolul este în detalii. Haideți să ne clarificăm:

În intervalul 2022-2023 nu prea s-au înregistrat mari progrese în economie care să crească veniturile bugetului de stat. Un deficit bugetar uriaș este planificat pentru 2023 – mai mult de 15%. În același timp, recomandările donatorilor, inclusiv din UE, prevedeau un nivel maxim de 3% pe an.

Indexarea pensiilor și a salariilor în 2023 a fost de aproximativ 14% sau un pic mai puțin de jumătate din rata inflației, care a fost mai mare de 30%. Motivul principal este lipsa banilor.

Datoria externă a crescut și mai mult. Numai în ultimele 12 luni s-a majorat cu peste 20 de miliarde de lei. Acum Moldova datorează partenerilor săi peste 101,2 miliarde de lei.

Așadar, nu există premise economice pentru așa-numitul program social. Dar  în schimb e o modalitate bună de a mitui alegătorii. Alegerile sunt după colț, iar autoritățile sunt stresate: susținerea lor din partea populației scade. În această situație, intră în joc metode precum mite sau pomene.

PS: în ultimii ani, salariile miniștrilor au crescut de câteva ori. În 2020 asta a însemnat circa 200-212 mii de lei pe an, iar până la sfârșitul lui 2023 va fi peste 1,5 milioane de lei din buget. Creșterea este de aproximativ șapte ori. Analizați și trageți concluzii, nu vă lăsați mințiți!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *