Noutați

Liceului din Văsieni i s-a interzis să înscrie elevi în clasa a X-a.

Autoritățile noastre sunt performere la proba contrazicerii. A rămas puțin ca să le interzică medicilor să trateze oameni, iar fermierilor să crească animale.

Asta însă e realitatea moldovenească. Interdicția, de care e vorba, a afectat Liceul „Dimitrie Cantemir” din satul Vasieni, raionul Ialoveni. Decizia a fost semnată de Direcția de Învățământ al raionului.

Ea a stârnit nedumerire în rândul profesorilor, întrucât cu trei zile mai devreme Consiliul raional Ialoveni a decis să lase dreptul liceului de a decide să înscrie sau nu elevii în clasa a X-a pentru anul de studii 2023/24. Corpul didactic a luptat pentru acest drept toată vara. În caz contrar, dacă un liceu nu are clase de a X-a, își pierde statutul de liceu.

În același timp, sătenii i-au susținut pe profesori. Mai ales acei părinți care doresc să-și vadă copiii cu atestat, eliberat de instituția de învățământ din localitate. Ei au cerut autorităților să permită înscrierea în clasa a X-a. Acum se dovedește că sforțările lor au fost în zadar?

Profesorii și părinții au fost aduși la temperatura de fierbere, au luat decizia de a intra în grevă și de a suspenda procesul de învățământ, deoarece problema nu putea fi rezolvată în alt mod. Impasul s-a iscat din cauză că autoritățile locale s-au alăturat profesorilor și părinților, iar direcția de învățământ raională s-a subordonat ministerului.

În mod evident, Ministerul nu ia în calcul  frământările profesorilor, elevilor sau părinților. Pentru minister este importantă reducerea cheltuielilor pentru întreținerea instituțiilor de învățământ. Probabil, pentru a face pe plac factorilor de la FMI.

Paradox: în unele țări, în școală poate învăța doar un singur elev, în Moldova, însă, poate fi închisă ușor o clasă, sau chiar o școală întreagă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *