Noutați

Locuitorii satului Baurci vor circula pe drumuri renovate, grație partidului „Șansă” și a lui Ilan Șor 

Echipa lui Ilan Șor, împreună cu bașcanul Găgăuziei, Evghenia Guțul și partidul “Șansă” au dat în exploatare alte două proiecte majore de infrastructură în satul Baurci, UTA Găgăuzia. A fost asfaltat drumul și podul de-a lungul străzii Serghei Lazo. Acestea nu sunt unicele proiecte implementate la inițiativa lui Ilan Șor și a partidului „Șansă” în localitate. Recent, a fost renovată și strada Karl Marx, dar și amenajată o parcare.  

Președintele partidului „Șansă”, Alexei Lungu, susține că formațiunea pe care o conduce își dorește să creeze condiții decente, aici, acasă pentru generațiile care vin, astfel încât aceștia să-și dorească un viitor în Moldova, fără a fi nevoiți să aleagă calea străinătății.  

„Copii sunt viitorul nostru. Astăzi, noi trebuie să facem schimbări nu pentru noi, ci pentru ei. Trebuie să creăm condiții bune, astfel încât ei să vrea să rămână aici în Baurci, aici în Găgăuzia, aici în Republica Moldova”, a menționat Alexei Lungu.  

În cadrul evenimentului, Ilan Șor le-a promis oamenilor că UTA Găgăuzia va avea parte de schimbări radicale în următoarea perioadă.  

„Noi ne ținem de cuvânt. Noi iubim Găgăuzia și împreună cu dumneavoastră vom transforma regiunea într-un colț de rai”, a spus Șor.  

Bașcanul Găgăuziei, Evghenia Guțul, le-a spus localnicilor că în sat vor fi realizate și alte proiecte.   

„Noi ne onorăm promisiunile. Vom reveni și vom construi și alte drumuri, dar și alte proiecte pe care vi le-am promis în campania electorală”, a menționat Evghenia Guțul.  

În același timp, Pavel Verejanu, consilierul bașcanului Găgăuziei, a declarat în cadrul evenimentului că echipa din care face parte se află în localitate pentru a-și onora promisiunile și a contribui la dezvoltarea localității.  

„Oamenii vor schimbări în bine. De aceea, noi ne aflăm aici. Pentru ca împreună cu dumneavoastră să continuăm dezvoltarea localităților noastre”, a spus Verejanu.   

Locuitorii din Baurci sunt foarte fericiți și recunoscători pentru ceea ce a făcut Partidul „Șansă” și echipa lui Ilan Șor în sat.  

„Noi în fiecare zi mergem la grădiniță. Este foarte comod. Cred că la iarnă va fi foarte ușor de circulat. E un drum frumos, mulțumesc pentru că l-ați făcut”, a spus o localnică.  

Un alt bărbat și-a exprimat speranța că aceste proiecte de infrastructură vor continua.  

„Sunt drumuri foarte bune. Să mai facă”, a spus locuitorul satului.  

Bucuroși sunt nu doar maturii, ci și copii din sat.  

„Drumul e foarte bun. Acum pot să merg cu bicicleta pe el”, a spus un elev. 

Menționăm că Ilan Șor a promis că în următoarea perioadă, în fiecare sat din UTA Găgăuzia va fi reparat cel puțin câte un drum.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *