Noutați

Victoria Șapa: Împreună vom transforma Bălțiul într-un oraș de vis

Candidatul din partea Partidului “ȘANSĂ” la funcția de primar al orașului Bălți Victoria Șapa s-a prezentat bălțenilor. Ea a povestit despre calea parcursă începând din copilărie, până la o carieră de succes, dar și despre propriul business în Canada.

“M-am născut în Moldova. Ca toți copiii din țara noastră, am mers la grădiniță, apoi la școală, iar la 11 ani m-am lansat în tenisul mare. Imediat, am început să obțin rezultate bune, iar la 14 ani apăram deja onoarea țării noastre la turneele internaționale, inclusiv la campionatul Europei de Est. Am studiat la Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova, și în același timp am lucrat antrenor de tenis”, a povestit Victoria Șapa pe pagina sa de pe Facebook.

În 2007, Victoria Șapa și fiica ei Sofia au decis să emigreze în Canada, acolo unde se aflau părinții ei. Acolo a început să se ocupe de construcții, urbanistică și investiții în imobiliare. Spiritul ei de antreprenor și profesionalismul i-au adus independență financiară, și i-au permis să obțină mari succese în afaceri. 

Ea a declarat că dorința ei de a produce schimbări pozitive a motivat-o să revină în Republica Moldova. 

“Și atunci când mi s-a propus să fac parte dintre acei oameni, care pot genera schimbări pozitive semnificative în țara mea natală, decizia mea a fost evidentă – eu revin acasă. Familia mea și cei apropiați mi-au susținut alegerea de a mă întoarce acasă și să mă implic în politică, și eu le sunt foarte recunoscătoare”, a remarcat Șapa.

Candidatul la funcția de primar și-a exprimat speranța că bălțenii o vor susține, și i-a invitat să participe activ la campania electorală – să discute problemele și să împărtășească propuneri. 

„Țara noastră mereu a fost și va rămâne casa mea părintească. Aici se află oamenii mei apropiați și o parte din familia mea. Aici sunt prietenii și oamenii, care sunt alături de mine în dorințele și deciziile mele. Multă vreme am urmărit ce se întâmplă în țara mea, și acum pot spune cu siguranță –  am forță și dorință să fac tot posibilul ca să schimb spre bine viața oamenilor! De orașul Bălți mă leagă amintiri din copilărie calde. Nu o singură dată am venit aici în vizită la prieteni, dar și în contextul activităților sportive”, a împărtășit ea.

Victoria Șapa reprezintă Partidul „ȘANSĂ”, și intenționează să investească experiența și cunoștințele sale în dezvoltarea  municipiului Orhei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *