Noutați

Guvernul a inventat o mașină de propagandă punitivă pentru supravegherea alegerilor

În premieră, în istoria alegerilor din Moldova, a fost creat un grup de lucru interdepartamental, care se va ocupa de organizarea alegerilor locale. Un ordin în acest sens a fost emis de premierul Dorin Recean, care contravine Codului Electoral!  

Din grup fac parte reprezentanții Serviciului de Informații și Securitate, Consiliului Televiziunii și Radioului, Ministerului Justiției, Ministerului Educației și Ministerul Afacerilor Interne. 

Aceasta foarte mult seamănă cu o mașină de propagandă punitivă. Altfel, de ce a fost nevoie de a aduna împreună jurnaliști, angajați ai securității, polițiști, pedagogi și juriști? Sub pretextul unor bune intenții, a fost creată încă o structură suplimentară de supraveghere a alegerilor.

Scopul adevărat, mai degrabă, este executarea ordinile puterii. Dacă se va întâmpla ca un candidat “nepotrivit” îl va învinge pe cel “potrivit”, atunci va fi aplicat mecanismul excluderii din cursa electorală.  

Va fi suficient de a învinui orice candidat nepotrivit de finanțare dubioasă. Iar contribuția respectivă poate fi făcută chiar de reprezentanții puterii. Și va fi ușor de scăpa de candidatul “inoportun”. Și iată, în acest caz, va fi nevoie de „grup de lucru”. Comod.

CEC este singura instituție specializată, care are dreptul să se ocupe de organizarea și administrarea alegerilor. Chiar dacă ar fi fost necesară crearea unei structuri suplimentare, atunci solicitarea trebuia să vină din partea CEC. 

Politicienii moldoveni, în special partidul de guvernare PAS, au acumulat suficientă experiență negativă în domeniul desfășurării alegerilor la diferite nivele. Am văzut ambițiile lor nesănătoase. Am fost martorii fărădelegilor lor. 

Partidul “Șansă” consideră că Grupul interdepartamental responsabil de organizarea alegerilor locale este absolut ilegal și nu aduce beneficii publicului. Ca urmare, pledează pentru dizolvarea acestuia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *