Politica de aderare a Moldovei la UE se află, ușor spus, sub cod “galben” după alegerile Parlamentului European de săptămâna trecută.
Vor vota oare guvernele pierzătoare ale francezului Macron, germanului Scholz, austriacului Nehammer și belgianului De Croo, care nu își pot reține lacrimile de disperare, pentru ceea ce-și dorește Maia Sandu?
Oare vor vota viitoarele parlamente ale Franței, Germaniei, Austriei și Belgiei ceea ce își dorește Ursula von der Leyen?
Ce se va întâmpla cu toate eforturile Președintei Sandu, de a adera Republica Moldova la UE?
Cu toate sacrificiile, atât ale politicii interne: salarii, pensii, prețuri pentru cele mai necesare produse – tot ceea ce înseamnă calitatea înaltă a vieții, dar și în privința politicii externe, al cărei cost este acum la fel de înalt ca ale cireșelor putrezite?
Cum să interpretăm acum strigătele isterice de victorie ale Maiei Sandu și entuziasmul gol al lui Nicu Popescu, adus de la Paris pe la televiziune de partid, ori de câte ori imaginea politică a succesorului său Mihai Popușoi, pierde din greutate în momentele de maximă responsabilitate?
Oare nu-i clar că afirmațiile lor despre o singură cale aleasă către viitor au însemnat doar calea dictaturii și a setei nestăpânite de putere?
De ce a votat Franța pentru Marine Le Pen și atât de mulți europeni – pentru partide pe care comisarii UE le-au numit mai ieri cu dispreț, periferice și extremiste? Evenimentele din Ucraina, scăderea nivelului de trai, inflația, insecuritatea și migrația necontrolată, sunt doar câteva dintre motive!
O serie de experți susțin că prăbușirea actuală poate fi comparată cu eșecul UE din 2005 și doar politicienii cu mintea îngustă nu înțeleg ce s-a întâmplat. În 2005, Uniunea Europeană, după cum știm, nu a reușit să adopte Constituția UE. Ulterior, a fost posibil să se voteze doar articolul care a oferit țărilor membre UE posibilitatea de a părăsi uniunea. Și ce s-a întâmplat? Brexit-ul a avut loc!
Acum a fost anunțat că Ursula von der Leyen va crea majoritatea, numită și pro-ucraineană. Chiar așa?
Oare nu este clar că toate partidele din Parlamentul European ce se opun cursului UE sunt pacifiste? Ei nu mai vor să risipească resurse pentru război!
Da, majoritatea parlamentară își va ține poziția pentru că nu poate abandona cursul actual până la alegerile naționale. Dar nu se vor prăbuși oare, liderii majoritari, unul câte unul la viitoarele alegeri din țările lor?
Mass-media europeană de top efectuează analiză după analiză, încercând, prin inerție, să prezică ce se va întâmpla cu Parlamentul European, cine exact va forma majoritatea și ce vor oferi „extremiștii de dreapta”. Dar pentru o vreme se poate de uitat de Parlamentul European!
Sistemul UE are două organe legislative, iar Parlamentul European nu este cel care dictează tonul.
Uităm, sau ne prefacem că nu știm, despre faptul că Parlamentul European a fost un organ consultativ și a primit drepturi egale cu Consiliul European în luarea deciziilor legislative abia după 1986.
Cu toate acestea, Parlamentul European, de regulă, ia decizii de importanță minoră, și doar după ce a trecut prin procedura de aprobare al Consiliul European. Cel din urmă fiind nucleul luării deciziilor interguvernamentale care echilibrează platforma federalistă a sistemului.
Trebuie să înțelegem că odată cu înfrângerea lui Macron în Franța, acest sistem s-a prăbușit. Ce poate face Parlamentul European acum? Dacă vă interesează, putem monitoriza cum se configurează arhitectura politică pe baza unor mari familii politice europene. Dar totul este decis de Consiliul European cu o majoritate calificată de voturi – așa-numită „majoritate dublă” unde sunt luate în considerație nu doar voturile șefilor de stat, ci și populația statelor care votează prin reprezentanții acestora.
Franța a jucat un rol cheie în Consiliul European. Dar unde este acum Franța lui Macron? Acea Franță s-a prăbușit! Acum Marine Le Pen deține controlul.
Nu este clar ce fel de guvern și parlament vor avea acum francezii?
Franța nu va mai fi locomotiva actualului curs UE, alături de Germania. S-a produs un dezastru! Un eșec similar, pe care l-am menționat mai sus, a avut loc în 2003, când s-a decis elaborarea unui tratat comunitar constituțional, care o dată adoptat la o conferință interguvernamentală, trebuia aprobat de parlamentul fiecărei țări, membre UE.
În 2005, acordul a eșuat la un referendum în Franța, iar înainte de asta, documentul a suferit un fiasco similar și în Țările de Jos. Astfel, Franța și Țările de Jos au trimis constituția UE la tomberon. Și acum Franța, Germania, Austria și Belgia au distrus Uniunea Europeană așa cum o cunoșteam noi. Am făcut-o și anterior, iar acum avem dreptul dublu să mai întrebăm: „În ce Europa vrea să meargă Moldova?”